Și dacă biruința deja e câștigată,
De ce mă port adesea de parc-aș fi înfrânt?
N-ar trebui să umblu cu fruntea ridicată?
Ce sarcină-mi mai ține privirea-nspre pământ?

M-ai pus în libertate, robia e sfârșită,
Motiv să umplu zarea cu sunet de cântări;
În schimb, în piept îmi bate o inimă-obosită
Ce trage anevoie un car de-ngrijorări.

De-aș chibzui o clipă că-mi fac o defavoare...
Nu doar că-ncerc zadarnic soluții să găsesc,
Dar fără să-mi dau seama, o altă închisoare
Din ziduri inutile de griji îmi construiesc.

Prin înnoirea minții, ajută-mă, Isuse,
Să-mi demolez din gânduri ce-i nefolositor,
Să nu devină practici vizibile, traduse
Apoi în stil de viață, un stil istovitor.

Pentru că adevărul aduce libertatea,
Vreau să-mi descarc povara la cruce chiar acum;
Cu sfântă îndrăzneală să-mi port identitatea,
Călcând pe-a Tale urme, pe-al biruinței drum.